Atunci când decorați terasa, asigurați-vă că folosiți materiale textile care vor rezista mai mult de un sezon.
Alegerea țesăturilor adecvate pentru exterior trebuie să se bazeze pe un set de criterii care implică mai mult decât simpla opțiune pentru culoare și model.
Rezistența la apă și umiditate, rezistența la actiunea directă a razelor UV, durabilitatea, păstrarea culorilor în timp și faptul că se pot întreține și curăța ușor – sunt factori ce vor contribui la stilul durabil al spațiului exterior de amenajat.
Rezistența UV este cel mai important aspect al longevității materialului textil pentru exterior. Un rating ridicat de rezistență la UV înseamnă că o țesătură va avea o durată de viață mai mare atunci când este direct expusă la razele ultraviolete aspre ale soarelui. Pentru zonele umbrite, cum ar fi balcoanele, terasele sau pergolele , puteți opta pentru un rating mai scăzut de rezistență la UV, însă pentru zonele care se confruntă cu expunerea completă la soare, cu cât ratingul UV este mai mare, cu atât materialul textil este mai rezistent.
Rezistența la apă și umiditate nu înseamnă impermeabilitate !!!
Există trei niveluri de protecție împotriva apei pentru țesături și, prin urmare, trebuie să optați pentru textilele care se potrivesc cel mai bine cerințelor si nevoilor dumneavoastră.
- „Rezistent la apă” ( „water resistant” ) este un nivel de bază al protecției împotriva apei – țesăturile sunt concepute astfel încât să reziste la contactul ușor cu apa și umiditatea.
- Spre deosebire de acest prim nivel, „repelența la apă” a textilelor („water repellent” ) se referă la țesăturile hidrofobe, în sensul că acestea resping lichidele. Fluidul este respins de pe suprafața țesăturii. Lichidul de pe țesăturile hidrofuge ia forma unor picături de apă. Este important ca textura materialului să-și păstreze moliciunea chiar și cu tratamentul suplimentar de respingere a apei.
- Textilele „impermeabile” ( waterproof ) sunt acelea care oferă cel mai înalt nivel de rezistență la apă.
Indiferent de nivelul de protecție față de apă ( textile rezistente la apă, hidrofuge sau impermeabile ) este foarte important ca acestea să fie certificate ecologic.
Certificarea OEKO-TEX arată că produsele sunt sigure atât pentru mediul înconjurător cât și pentru oameni și animale – fără a elibera substanțe chimice ori finisaje dăunătoare.
Rezistența culorii este determinată de capacitatea țesăturii de a păstra culoarea, în condiții de expunere directă la soare, ploaie și zăpadă, pe o perioadă lungă de timp.
Deoarece lumina puternică a soarelui va face ca țesăturile să se estompeze, rezistența culorii și rezistența la UV sunt în mare măsură legate. Aceasta înseamnă că, cu cât rezistența la UV este mai mare, cu atât este mai mare rezistența culorii și cu atât modelul și culoarea țesăturii vor rezista mai mult.
La Cromatique găsiti textile outdoor garantate 5 ani, de către producător, împotriva decolorării.
Va asteptăm în showroom-ul nostru cu o gamă variată de materiale textile outdoor special concepute pentru amenajări exterioare în stil durabil.
#cromatique #textilepremium #textileoutdoor #textileexterior